19.6 C
București
luni, iunie 21, 2021

VIDEO „LOVE”, mesajul adus de Jill Biden din America

Citește și:

Prima Doamnă a Statelor Unite Jill Biden a ales un mesaj simplu la sosirea sa în Cornwall, la summitul G7, şi anume „LOVE”, relatează AFP și Barrons, potrivit News.ro.

Cele patru litere puteau fi citite pe spatele unui sacou pe care l-a purtat în timpul unei scurte plimbări, joi, împreună cu soţul său, preşedintele american Joe Biden, premierul britanic Boris Johnson şi soţia acestuia Carrie Johnson.

Întrebată despre alegerea sa vestimentară, Jill Biden a declarat că vrea să aducă un mesaj pozitiv din America.

„Este important ca oamenii să simtă că există unitate între toate ţările (membre G7) şi să existe speranţă după acest an de pandemie” covid-19, a declarat ea.

„Joe şi cu mine abia aşteptăm să întâlnim toată lumea la G7”, anunţa ea.

Mesajul a fost cu atât mai remarcat, cu cât contrastează cu cel ales de precedenta Primă Doamnă Melania Trump, purtat tot pe o haină.

Într-o vizită, în iunie 2018, la frontiera cu Mexicul, Melania Trump a purtat o haină pe care se putea citi „I really don’t care, do u?” („Mie chiar nu-mi pasă. Ţie?”).

În urma unei polemici pe care a declanşat-o, soţia miliardarului republican a explicat ulterior că aceste cuvinte erau destinate „oamenilor şi presei de stânga care mă critică”.

„Vreau să le arăt că nu-mi pasă”, denunţa ea.

Sursa: www.hotnews.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

GRUPA C LIVE Euro 2020. Program, rezultate, clasament – Olanda a câştigat grupa la pas

Olanda, Ucraina, Austria şi Macedonia de Nord au fost echipele repartizată în Grupa C de la Euro 2020, iar Olanda şi Austria au fost echipele care şi-au asigurat calificarea în faza optimiloe de finală. ...

Din aceeași categorie: