19.6 C
București
luni, iunie 21, 2021

UE renunță la cumpărarea unor doze suplimentare din vaccinul Johnson & Johnson

Citește și:

Uniunea Europeană a decis să nu folosească opțiunea de a cumpăra 100 de milioane de doze suplimentare ale vaccinului Janssen produs de Johnson & Johnson și ia în calcul posibilitatea de a dona alte 100 de milioane de doze opționale, dacă acestea vor fi comandate, au precizat surse UE, citate de Reuters.

Comisia Europeană se concentrează pe vaccinurile produse pe baza tehnologiei ARN mesager, motiv pentru care a decis să reducă achiziția de doze de vaccin Johnson & Johnson.

Discuțiile pe această temă arată o scădere a încrederii europenilor în vaccinul administrat într-o singură doză, catalogat într-o vreme drept crucial pentru succesul campaniei de imunizare.

Potrivit contractului semnat de Comisia Europeană, în numele statelor membre, UE a comandat 200 de milioane de doze, cu opțiunea de a cumpăra alte 200 de milioane.

Termenul limită pentru cumpărarea a 100 de milioane de doze suplimentare a expirat la sfârșitul lui martie, au declarat pentru agenția de presă trei oficiali europeni.

Termenul pentru cumpărarea celorlalte 100 de milioane de doze suplimentare va expira la sfârșitul lui iunie, iar în această privință, nicio decizie nu a fost încă luată.

Comisia Europeană nu a făcut o declarație oficială pe această temă.

Decizia UE ar putea avea o legătură cu problemele de livrare întâmpinate de compania producătoare, scrie Reuters.

Johnson & Johnson s-a angajat să livreze 55 de milioane de doze către UE până la finalul lui iunie, dar până în prezent a livrat doar aproximativ 12 milioane, potrivit unui oficial al Comisiei Europene.

Guvernele UE „și-au exprimat îngrijorarea cu privire la aceste întârzieri”, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei.

Două loturi, reprezentând milioane de doze, au fost oprite timp de câteva săptămâni, pentru ca Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) să le analizeze siguranța, după o serie de cazuri de contaminare la o fabrică deținută de un subcontractor al Johnson & Johnson.

Apoi, o altă problemă a apărut când compania farmaceutică și-a suspendat temporar livrările către UE chiar când acestea începuseră, din cauza îngrijorărilor privind apariția unor cazuri de tromboză, asemănătoare cu cele apărute în cazul serului AstraZeneca.

În cele din urmă, autoritățile au concluzionat că vaccinarea cu Johnson & Johnson poate provoca, în cazuri rare, cheaguri de sânge ce pot fi periculoase.

UE are suficiente doze de vaccin, în special de la Pfizer

Deocamdată, Uniunea Europeană a contractat suficiente doze de vaccin pentru a imuniza populația până la vară, potrivit estimărilor interne. Mai mult, un alt contract încheiat cu Pfizer/BioNTech va asigura rapelurile suplimentare în anii viitori, dacă va fi nevoie de acestea.

Totuși, UE ia încă în calcul posibilitatea de a comanda dozele opționale de la Johnson & Johnson, pentru a le dona către țările cu venituri mici.

Există o nevoie mare în acest sens. COVAX, un program umanitar pentru imunizare, a livrat până acum doar 80 de milioane de doze către 130 de țări cu o populație combinată de miliarde de locuitori.

În funcție de planul fiecărei țări, unele dintre dozele opționale ar putea fi oferite acestui program umanitar, dacă ele vor fi comandate, au explicat pentru Reuters oficialii europeni.

Sursa: www.libertatea.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

Două surori, căutate după ce ar fi dispărut în apele Dunării. Una dintre fete ar fi alunecat în apă, iar cealaltă a sărit să...

În cursul zilei de luni, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la faptul că două fetițe (aproximativ 11 și 12 ani) ar fi intrat în apele Dunării în apropierea portului Isaccea și nu au mai ieșit. ...

Din aceeași categorie: