19.6 C
București
miercuri, iunie 16, 2021

The New York Times, The Atlantic și Reuters se numără printre câştigătorii premiilor Pulitzer, cu articole despre George Floyd şi pandemie

Citește și:

Publicaţiile The New York Times, The Atlantic şi Star Tribune, precum şi agenţia de ştiri Reuters s-au numărat vineri printre câştigătorii premiilor Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii din jurnalismul american, pentru articole referitoare la pandemia de COVID-19 şi la inechităţi rasiale în acţiunile forţelor de ordine din Statele Unite, subiecte care au dominat ceremonia, informează Reuters.

The Star Tribune a câştigat premiul Pulitzer în categoria ”breaking news”, pentru articole despre uciderea afro-americanului George Floyd de către poliţie în mai anul trecut, materiale apreciate de juriu ca fiind ”imediate, informate şi nuanţate”, în timp ce Reuters şi The Atlantic au fost distinse ex aequo în categoria ”jurnalism explicativ”, scrie Agerpres.ro.

În 2020, ”instituţiile media naţionale s-au confruntat cu complexitatea relatărilor succesive despre o pandemie globală, conştientizarea problemei rasismului şi contestarea vehementă a rezultatelor alegerilor prezidenţiale”, a precizat Mindy Marques, copreşedinta comitetului Pulitzer, cu prilejul anunţului de decernare difuzat online.

Reporterii Reuters au fost premiaţi în categoria ”jurnalism explicativ” pentru o ”analiză de pionierat a datelor” care a arătat cum o procedură juridică obscură, cea a ”imunităţii calificate”, protejează forţele de ordine împotriva urmăririi penală în situaţiile când folosesc excesiv forţa.

Aceştia au împărţit premiul pentru ”jurnalism explicativ” cu Ed Yong, de la The Atlantic, care a fost apreciat de comitetul Pulitzer pentru ”o serie de articole lucide şi definitorii despre pandemia de COVID-19”.

Multe dintre premii recompensează materiale referitoare la acţiuni ale forţelor de ordine şi la mişcarea globală de protest care a izbucnit după uciderea lui George Floyd: agenţia de presă Associated Press a câştigat în categoria ”fotografie breaking news” pentru imagini de la proteste, iar Robert Greene, de la Los Angeles Times, a fost premiat în categoria ”editorial” pentru materiale despre reforma sistemului de cauţiune şi penitenciare.

Comitetul a mai anunţat acordarea unei distincţii speciale Darnellei Frazier, adolescenta care a înregistrat cu telefonul mobil momentul uciderii lui George Floyd, pentru a sublinia ”rolul crucial al cetăţenilor în procesul căutării adevărului şi a dreptăţii de către jurnalişti”.

În categoria ”serviciu public”, a fost recompensată publicaţia The New York Times pentru relatarea ”profetică şi extinsă a pandemiei de coronavirus.

Redacţia The Boston Globe a fost recompensată pentru ”jurnalism de investigaţie” cu o anchetă care a scos la iveală eşecul sistematic la nivelul guvernelor statelor de a comunica informaţii despre şoferi de tir periculoşi, care ar fi putut să-i împiedice pe aceştia să mai conducă pe drumurile publice.

Comitetul Pulitzer recompensează realizări deosebite şi în domeniul artelor, iar anul acesta, premiul pentru ficţiune i-a revenit scriitoarei Louise Erdrich, cu romanul ”The Night Watchman”, despre încercarea de a strămuta triburi ale nativilor americani în anii 1950.

Anunţarea câştigătorilor de anul acesta, programată iniţial pentru 19 aprilie, a fost amânată cu aproape două luni pentru a permite celor 18 membri ai comitetului să se întâlnească şi să dezbată propunerile în persoană şi nu de la distanţă. Dineul dedicat câştigătorilor, care în mod tradiţional are loc imediat după ceremonia de decernare, şi este găzduit de Universitatea Columbia, a fost amânat pentru toamnă.

O situaţia similară a avut loc şi anul trecut, când anunţul a fost făcut cu două săptămâni mai târziu întrucât o parte dintre jurnaliştii care făceau parte din juriu au fost ocupaţi cu reflectarea pandemiei de COVID-19 şi au avut nevoie de timp suplimentar pentru evaluarea concurenţilor.

Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii din jurnalismul american, au fost create de ziaristul american de origine maghiara Joseph Pulitzer şi se acordă începând cu anul 1917. Câştigătorul fiecărei categorii primeşte 15.000 de dolari, cu excepţia laureatului pentru Public Service, care primeşte o medalie de aur.

Pulitzer se acordă în 21 de categorii, dintre care 14 sunt dedicate jurnalismului, iar şapte recompensează realizări deosebite în domeniul artelor

Lista completă a câştigătorilor premiilor Pulitzer 2021

Jurnalism

Serviciu Public – The New York Times

Breaking News – Redacţia Star Tribune, Minneapolis

Jurnalism de investigaţie – Matt Rocheleau, Vernal Coleman, Laura Crimaldi, Evan Allen şi Brendan McCarthy de la The Boston Globe

Jurnalism explicativ – Ed Yong de la The Atlantic şi Andrew Chung, Lawrence Hurley, Andrea Januta, Jaimi Dowdell şi Jackie Botts de la Reuters

Jurnalism local – Kathleen McGrory şi Neil Bedi de la Tampa Bay Times

Jurnalism naţional – Redacţiile Marshall Project; AL.com, Birmingham; IndyStar, Indianapolis; şi The Invisible Institute, Chicago

Jurnalism internaţional – Megha Rajagopalan, Alison Killing şi Christo Buschek de la BuzzFeed News, New York

Jurnalism creativ – Nadja Drost, colaborator freelance la The California Sunday Magazine şi Mitchell S. Jackson, colaborator freelance la Runner’s World

Comentariu – Michael Paul Williams de la Richmond Times-Dispatch

Cronică – Wesley Morris de la The New York Times

Editorial – Robert Greene de la Los Angeles Times

Caricatură – Nu a fost acordat

Fotografie breaking news – Fotoreporterii Associated Press

Fotoreportaj – Emilio Morenatti de la Associated Press

Reportaj audio – Lisa Hagen, Chris Haxel, Graham Smith şi Robert Little de la National Public Radio

Literatură, dramaturgie, muzică

Ficţiune – ”The Night Watchman”, de Louise Erdrich

Dramaturgie – „The Hot Wing King”, de Katori Hall

Istorie – „Franchise: The Golden Arches in Black America”, de Marcia Chatelain

Biografie – „The Dead Are Arising: The Life of Malcolm X”, de Les Payne şi Tamara Payne

Poezie – „Postcolonial Love Poem”, de Natalie Diaz

Non-ficţiune – „Wilmington’s Lie: The Murderous Coup of 1898 and the Rise of White Supremacy”, de David Zucchino

Muzică – „Stride”, de Tania León

Distincţie specială – Darnella Frazier.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

Cumulonimbus filmat în Buzău, imagini spectacloase cu norul uriaș asemănător unui val oceanic

Un fenomen meteorologic rar a fost filmat marți după-amiază în Buzău, iar imaginile au devenit virale după ce au fost publicate pe rețelele de socializare, scrie Observator News, care le preia de pe pagina lui Cosmin Crăciun, cel care le-a surprins. Un nor uriaș a putut fi văzut în apropierea orașului Buzău, și pe Facebook […]

Din aceeași categorie: