19.6 C
București
luni, iunie 21, 2021

Starea de sănătate a lui Alexei Navalnîi s-a îmbunătățit și este la curent cu noutățile, spun aliaţii opozantului rus

Citește și:

Alexei Navalnîi se află într-o stare de sănătate mult mai bună şi este la curent cu măsurile care au fost luate împotriva grupurilor sale de campanie, a declarat vineri aliatul său, Ivan Jdanov, informează Reuters. În luna aprilie, veștile despre starea lui Navalnîi erau îngrijorătoare, fiind transferat la spitalul închisorii.

„Alexei Navalnîi se află într-o condiţie mult mai bună acum şi de fiecare dată când i se comunică unele ştiri, acesta spune că este şocat”, a spus Jdanov la postul de radio Eho Moskvî, cu referire la scoaterea în afara legii a fundaţiei anticorupţie a lui Navalnîi.

„El încearcă să rămână la curent cu noutăţile, să menţină legătura cu evenimentele şi să dea sfaturi legale avocaţilor. Una peste alta, totul este bine”, a mai precizat Jdanov.

Un tribunal rus a aprobat miercuri o solicitare a procurorilor de a declara drept „extremiste” organizaţiile care au conexiuni cu opozantul Kremlinului, o decizie ce permite scoaterea unor astfel de organizaţii în afara legii precum şi creşterea represiunii la adresa susţinătorilor acestora, scrie Agerpres. Hotărârea, care a intrat în vigoare imediat, interzice efectiv membrilor unor astfel de grupuri să participe la alegerile parlamentare din acest an.

Această hotărâre vizează în special Fondul pentru lupta împotriva corupţiei (FBK), cunoscut pentru anchetele sale răsunătoare cu privire la stilul de viaţă al elitelor din Rusia şi delapidările comise de acestea, precum şi birourile regionale ale opozantului Alexei Navalnîi, care se ocupă de organizarea manifestaţiilor şi a campaniile electorale.

Sursa: www.digi24.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

Vasile Bănescu (BOR) explică, pe înțelesul tuturor, ROLUL slujbelor de pomenire, după ce trei preoți sunt anchetați pentru slujba lui Ion Antonescu

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui efectuează cercetări in rem după ce au apărut filmări cu o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu oficiată de trei preoţi, la Biserica „Sfânta Parascheva” din municipiul Vaslui. Citește mai departe... ...

Din aceeași categorie: