19.6 C
București
duminică, iunie 20, 2021

Scandal major în Germania: O unitate de elită a poliției a fost dizolvată din cauza acuzațiilor de nazism

Citește și:

Unitatea forţelor speciale din Poliţia oraşului Frankfurt va fi dizolvată după ce a ieşit la iveală că membri ai săi participau la grupuri de discuţii pe care se distribuia propagandă neonazistă, au anunţat joi autorităţile regionale, transmit AFP şi dpa.

‘Conduita inacceptabilă a mai multor poliţişti şi a superiorilor lor’ din unitatea de intervenţii speciale (SEK) din Hessa ‘a făcut necesară dizolvarea totală a acesteia’, a declarat ministrul de interne al landului, Peter Beuth (CDU).

O echipă de experţi va fi responsabilă cu restructurarea unităţii de elită.

Parchetul anunţase miercuri că 20 de actuali sau foşti membri ai forţelor speciale din Frankfurt sunt suspectaţi că au fost implicaţi pe aceste grupuri de discuţii, active între 2016 şi 2019.

Potrivit săptămânalului Der Spiegel, pe grupuri au fost distribuite imagini cu Adolf Hitler, cruci gamate şi insulte la adresa solicitanţilor de azil.

Şeful poliţiei, Stefan Müller, a reamintit joi că de la aceşti profesionişti sunt cerute ‘exigenţe morale aparte’, iar ‘cei care nu le satisfac integral nu îşi au locul în aceste unităţi’.

Mai multe scandaluri de acest fel au zguduit în lunile din urmă poliţia, dar şi armata, ducând la suspendări din funcţie şi reorganizări interne.

În octombrie, serviciile de informaţii aveau cunoştinţă despre existenţa a 337 de cazuri de extremişti de dreapta în rândul forţelor de securitate, dintre care 319 în poliţie, o minoritate totuşi printre cei 300.000 de membri ai forţelor de ordine. Datele respective se referă la perioada ianuarie 2017 – martie 2020.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

Entire country remains in green scenario; highest incidence of infections – Alba County

All counties and the Municipality of Bucharest remain in the green scenario in terms of infections with the novel coronavirus, the highest incidence per thousand inhabitants being registered in Alba county - 0.17, the Strategic Communication Group (GCS) informed on Sunday. Citește mai departe... ...

Din aceeași categorie: