19.6 C
București
miercuri, iunie 16, 2021

Prietenii tânărului dispărut duminică în apele Jiului, apel disperat pe Facebook: ”Să ne unim și să mergem să-l căutăm! Are o soție care trebuie să nască zilele astea!”

Citește și:

Foto

Prietenii lui Mihai Beuran, tânărul de 28 de ani dispărut în apele Jiului de aproape o săptămână, au lansat un apel disperat pentru căutarea lui. Mihai se căsătorise vineri, cu două zile înainte să se întâmple nenorocirea, și aștepta cu nerăbdare nașterea copilului său.

Mihai Laurenţiu Beuran, din Târgu Jiu, s-a dezechilibrat și a căzut, duminică seara, dintr-o barcă, în râul Jiu

Mihai ar fi căzut din barca pneumatică în care se afla pe Jiu duminică seară. Împreună cu el se mai afla un alt bărbat, de 35 de ani, care a fost salvat pompieri cu ajutorul echipamentelor de alpinism, barca fiind prinsă într-o zonă greu accesibilă.

Din păcate, Mihai nu a fost găsit. Căutările au fost oprite duminică seara, dar au fost reluate în zilele care au urmat, fără succes însă.

Acum, prietenii lui Mihai îi îndeamnă pe gorjeni să se implice în căutarea lui pentru ca familia tânărului să-și regăsească liniștea.

”Apelez și eu la toți care îl știu sau îl cunosc pe Mihai Beuran sau poate au auzit de vestea ca a plecat cu o barca pe JIU și a căzut din ea… sa ne unim toți și sa mergem la locul unde sa întâmplat sa verificăm sa ne uitam atenți pe marginea Jiului 3-4-5 KM fiecare cu ce poate și cum poate. Are o soție care trebuie sa nască zilele astea are o mama și un frate care suferă pe tema asta, haideți fiecare sa mergem acolo și sa verificăm cu atenție dacă autoritatiile nu o fac! Am cerut sprijinul și unor prieteni Foști Militari din Legiune, vor veni și ei dar trebuie sa fim mai mulți… este nevoie de Bărci cu motor care sa aibă peste 20 cai, eventual barca cu diapozitiv SONAR.. pescari profesioniști, scafandrii de nivel 2-3, haideți sa facem ceva cu cât mai mulți cu atât mai bine! Toată familia lui nu doarme, stau in tensiune!!! Orice ajutor este bine venit iar dacă este cazul plătesc eu deranjul la cine poate ajuta cu ceva”, scrie un prieten, într-un apel postat pe Facebook.

Din păcate, Laurențiu a fost căutat în apele Jiului, însă nu a fost găsit. Căutările au fost oprite seara, însă au fost reluate luni dimineața.

Tânăr căutat în râul Jiu, după ce a căzut din barcă

Mihai Laurenţiu Beuran, din Târgu Jiu, s-a dezechilibrat și a căzut, duminică seara, dintr-o barcă, în râul Jiu, în zona barajului.

„În seara zilei de 6 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că două persoane au căzut dintr-o barcă în râul Jiu, în zona barajului din localitatea Vîrț. Din verificările efectuate a rezultat faptul că seara zilei de 6 iunie a.c., doi bărbați de 28 și 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se deplasau cu o barcă pneumatică pe râul Jiu, în scop de agrement, cu o barcă pneumatică din direcția municipiului Târgu Jiu către orașul Rovinari, tânărul de 28 de ani, Beuran Mihai Laurențiu s-a dezechilibrat și a căzut în râul Jiu. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul ISU Gorj, care a reușit să-l preia pe bărbatul de 35 de ani, din barca ce rămăsese imobilizată de curenți în zona digului. În continuare, au fost efectuate căutări în zona adiacentă digului, însă Beuran Mihai Laurențiu nu a mai fost găsit. În momentul în care a căzut din barcă, acesta purta o pereche de pantaloni scurți de culoare neagră, fără alte elemente de vestimentație”, a transmis IPG Gorj.

Semnalmente Mihai Laurenţiu Beuran: 1,65-1,70m înălţime, aproximativ 70-80 kg, păr șaten, ochi căprui, fără semne particulare.

Cei care pot oferi informații despre acesta sunt rugați să sune la 112.

Sursa: www.observatornews.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

Posibilele adversare ale echipelor româneşti în al doilea tur preliminar al Conference League

UEFA a publicat, marţi, grupele pentru tragerea la sorţi a meciurilor din al doilea tur preliminar al Conference League, competiţie care în sezonul 2021/2022 se va afla la prima ediţie şi în care vor evolua FCSB, CS Universitatea Craiova (ambele cap de serie) şi Sepsi Sfântu Gheorghe, Citește mai departe... ...

Din aceeași categorie: