19.6 C
București
marți, iunie 15, 2021

Parlamentul European cere suprimarea progresivă a creşterii de animale în cuşti

Citește și:

„Este necesar să ajungem la amendamente sau chiar la o interdicţie a creşterii de animale în cuşti”, a declarat europarlamentarul creştin-democrat german Norbert Lins, raportor al textului supus la vot. Europarlamentarul a apreciat că anul „2027 ar putea reprezenta o dată acceptabilă pentru dispariţia completă a creşterii în cuşti”.

Europarlamentarii au votat cu 558 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi 85 de abţineri un text prin care se cere Comisiei Europene să vină cu propuneri pentru a pune în aplicare această suprimare progresivă a creşterii de animale în cuşti.

În text a fost adaugată de asemenea, printr-un amendament, o cerere pentru propuneri din partea Comisiei pentru a interzice îngrăşarea raţelor şi gâştelor prin hrănire forţată, pentru producţia de foie gras.

Acest vot marchează începutul unui eventual proces legislativ de mai multe săptămâni sau luni şi care va da naştere unor negocieri între diferite instituţii europene şi statele membre.

O iniţiativă cetăţenească europeană prin care se cere să se pună capăt creşterii de animale în cuşti a fost semnată de 1,4 milioane de persoane în toată UE de la momentul înregistrării ei, în septembrie 2018.

După ce nivelul de 1 milion de semnături este atins, Comisia Europeană trebuie să decidă asupra unei acţiuni.

În prezent, sunt înregistrate 78 de iniţiative asupra unor subiecte variate şi şase au reuşit deja, potrivit AFP.

Creşterea în cuşti este deja interzisă în agricultura biologică pe întreg teritoriul UE.

Sursa: www.antena3.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

Milioane de doze de vaccin fabricate de Johnson & Johnson au fost contaminate, iar OMS face precizări

Problemele de contaminare detectate la o unitate de producţie de vaccinuri anti-COVID-19 din SUA, care au determinat distrugerea a milioane de doze de vaccin fabricate de Johnson & Johnson, nu afectează distribuirea globală a acestor produse, care este coordonată de Organizaţia Citește mai departe... ...

Din aceeași categorie: