19.6 C
București
miercuri, iunie 16, 2021

O nouă cantitate imensă de deșeuri, oprită la intrarea în România. De unde venea

Citește și:

Politia de Frontiera Romana

Deșeuri plastic Grecia

Peste 21 de tone de deşeuri din material plastic, venite din Grecia, a fost oprită la PTF Giurgiu pentru că nu îndeplineau condiţiile legale de transfer transfrontalier.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul asupra unui ansamblu rutier condus de către un cetăţean bulgar, în vârstă de 53 de ani.

Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cantitatea de 21.210 de kilograme deşeuri din plastic, care fuseseră încărcate de la o societate comercială din Grecia şi aveau ca destinaţie o societate comercială din judeţul Ilfov„, se arată într-un comunicat de presă emis vineri de ITPF Giurgiu.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. 

În urma verificărilor efectuate, a fost stabilit faptul că documentele pentru circulaţia transfrontalieră, prezentate de către şofer, nu erau conforme Regulamentului CE nr. 1013/2006, privind transferul transfrontalier de deşeuri.

În cauză, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

Autoritățile amintesc faptul că în ultimele două luni poliţiştii de frontieră giurgiuveni au mai oprit la intrarea în România prin PTF Giurgiu-Ruse cantitatea de 287 de tone de deşeuri de oţel, plastic, aluminiu, zinc, alte materiale metalice, praf metalic, pilitură de alamă şi polistiren, pe care 13 şoferi bulgari şi cinci şoferi români încercau să le introducă în ţară fără documente complete.

Sursa: www.stirileprotv.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

România va fi lovită de un ciclon de proporții. Urmează precipitații abundente și vânt deosebit de puternic

România va fi lovită de un ciclon de proporții. Urmează precipitații abundente și vânt deosebit de puternic. Un ciclon format deasupra Mării Negre va lovi estul țării. Ciclonul va aduce precipitații abundente și vânt deosebit de puternic Vineri, 18 iunie, un ciclon format în Marea Neagră va aduce ploi deosebit de abundente și vânt extrem […] The post România va fi lovită de un ciclon de proporții. Urmează precipitații abundente și vânt deosebit de puternic first appeared on Info Actual. ...

Din aceeași categorie: