19.6 C
București
duminică, iunie 20, 2021

Ministrul Sănătății vrea ca medicii să poată primi și pensie și salariu: ”Peste 400 de medici se află în această situație”

Citește și:

Ministrul Sănătății a spus că nu ar vrea ca medicii și asistentele medicale să nu mai poată cumula pensia cu salariul.

”În primul rând, este un proiect de lege pe care Guvernul l-a trimis spre Parlament, iar noi l-am trimis cu observații, tocmai spunând că poate nu e oportun, cel puțin în această perioadă, să existe interzicerea acestui cumul de pensie cu salariul.

Impactul, în oricare dintre direcții am merge, probabil că va fi unul limitat. Noi am făcut o analiză și sunt aproximativ 900 de persoane, cadre medicale, din care puțin peste 400 de medici care se află în această situație acum.

Din discuțiile pe care le-am avut cu doamna ministru al Muncii, dacă legea trece în această formă, vom găsi forme alternative pentru personalul medical, astfel încât acești medici care depășesc vârsta de pensionare să poată să lucreze în continuare și să primească pensia. Nu o excepție, dar niște forme convenabile”, a spus Ioana Mihăilă.

Președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, a încercat în mai multe rânduri să discute cu premierul Florin Cîțu și cu ministrul Muncii, Raluca Turcan, și să le spună că dacă se va implementa această excepție de le cumulul pensiei cu salariul, sisitemul nostru de sănătate ar putea intra în colaps.

”Colegiul Medicilor din România nu este de acord cu aplicarea neselectivă a acestei legi în Sănătate. (…) Constatăm cu regret că politicienii noștri nu ne ascultă”, a declarat pentru Antena 3 Daniel Coriu.

Proiectul de lege care prevede creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani și interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat, a anunţat, miercuri, premierul Florin Cîţu.

„În ședința de guvern de astăzi (miercuri – n.r.), am adoptat proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare”, a spus şeful Guvernului, care a respins criticile Consiliului Legislativ.

Sursa: www.antena3.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

INS: Consumul brut de energie în industria metalurgică, în scădere cu 3,9% față de anul precedent

Consumul brut de energie în industria metalurgică a fost anul trecut de 55.643,5 TJ, în scădere cu 3,9% faţă de anul precedent, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Citește mai departe... ...

Din aceeași categorie: