19.6 C
București
miercuri, iunie 16, 2021

Mesajul pentru europeni purtat pe sacou de prima doamnă a SUA. Contrast puternic cu scandaloasa jachetă verde a Melaniei Trump

Citește și:

Galerie foto

Jill Biden, soția președintelui american a prezentat un mesaj de unitate la summitul G7 desfășurat în Cornwall, Marea Britanie, după ce și-a făcut apariția purtând o jachetă pe spatele căreia era inscripționat mesajul “dragoste”.

Melania Trump și Jill Biden

Despre ținuta purtată în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul britanic Boris Johnson, la care a participat alături de Joe Biden, prima doamnă a Statelor Unite a transmis că a fost aleasă pentru a „aduce dragostea din America”, transmite CNN.

„Cred că aceasta este o conferință globală și încercăm să aducem unitate pe tot globul. Cred că este important acum că oamenii au un sentiment de unitate pentru toate țările și un sentiment de speranță după acest an al pandemiei”, a adăugat Jill Biden.

Concepută de o casă de modă din Franța, piesa vestimentară a soției președintelui americii se vinde în prezent cu aproximativ 450 de dolari, conform siteului Zadig & Voltaire. Jill Biden a decis ca pentru întâlnirea cu premierul Johnson să asorteze jacheta cu o rochie albă cu buline negre, creatorul acesteia fiind designerul american Brandon Maxwell

Ținuta primei doamne, comparată cu cea a Melaniei Trump

Comentatorii politici nu au intârziat să discute pe baza ținutei lui Jill Biden, comparând vestimentația acesteia cu o celebră jachetă purtată în trecut de soția fostului președinte Donald Trump. La acea vreme, Melania Trump a purtat un accesoriu pe care era inscripționat mesajul „Nu-mi pasă, ție?”. Acest lucru s-a întâmplat în 2018 în condițiile vizitei sale la un centru unde se aflau câțiva copii migranți, de lângă frontiera texană.

Purtătorul de cuvânt al primei doamne, Stephanie Grisham, a declarat la acea vreme că nu a existat niciun mesaj ascuns al Melaniei Trump. Cu toate acestea, fostul președinte Donald Trump a spus că mesajul a fost îndreptat presei care furnizează știri false, asta după ce soția lui „a aflat cât de necinstiți sunt”.

De altfel, utilizatorii rețelelor de socializare au postat câteva imagini alăturate cu cele două, comparând aparițiile lor, aceștia fiind de părere că Jill Biden a pus-o pe Melania Trump într-un con de umbră, actuala primă doamnă marcând „o diferență colosală față de vremea lui Trump”

Nu este prima dată când Biden poartă haina în public, fiind fotografiată cu același accesoriu la un miting de campanie din Philadelphia, în aprilie 2019. De asemenea, Jill Biden a mai purtat de-a lungul timpului piese vestimentare inscripționate cu diverse mesaje de unitate și chiar o rochie pe care erau imprimate florile oficiale ale fiecărui stat, în seara inaugurării soțului său. Designerul din spatele rochiei, Gabriela Hearst, a spus că a fost inspirată de „mesajul unității” în momentul în care a realizat ținuta. Sâmbătă, prima doamnă va avea o întrevedere cu celelalte soții ale liderilor G7, urmând ca duminică aceasta să participe la o întâlnire cu regina Elisabeta a II-a.

Sursa: www.observatornews.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

Fosta soție a lui Jeff Bezos a donat miliarde de dolari. Averea de zeci de miliarde obținută în urma divorțului. „Este bine ca bogăția...

Fosta soție a lui Jeff Bezos, miliardara MacKenzie Scott, care a moștenit 60 de miliarde dolari în urma divorțului, a făcut donații în valoare de peste 2 miliarde. Articolul Fosta soție a lui Jeff Bezos a donat miliarde de dolari. Averea de zeci de miliarde obținută în urma divorțului. „Este bine ca bogăția să nu fie concentrată într-un număr mic de mâini”  apare prima dată în Romania TV. ...

Din aceeași categorie: