19.6 C
București
luni, iunie 21, 2021

Marcel Ciolacu: E exclusă o alianţă cu PNL dacă această coaliţie se rupe

Citește și:

Liderul PSD, Marcel Ciolacu susține că este exclusă o alianţă cu PNL, dacă coaliția se rupe, potrivit Agerpres.

 Vasile Dîncu, preşedintele CN al PSD a declarat că nu exclude o guvernare cu liberalii.

„Nu exclud o guvernare cu PNL până în 2024, dar nu în condițiile de acum, să fim tractați de locomotiva Cîțu sau de un alt premier liberal”, a declarat Vasile Dîncu, într-un interviu la Europa Liberă.

”Am anunţat clar că e exclus. Cu cine, cu Turcan la guvernare? Cu Orban, cu Cîţu? Cum se poate construi cu ei? Presupun că Vasile Dîncu a vorbit ca strateg, nu ca pesedist. Dacă ai încălcat spiritul Constituţiei, dacă ai furat dreptul câştigătorului de a propune un prim-ministru, la cum ai venit cu ‘România educată’ în PNRR, nu există altă soluţie decât anticipate, sunt şi în Bulgaria, nu e o catastrofă.

Ei confundă statul român cu interesele lor personale. Eu vă răspund din punctul nostru de vedere, e exclusă o alianţă cu PNL dacă această coaliţie se rupe. Vă aduceţi aminte că Iohannis spunea că Parlamentul nu mai reflectă voinţa populaţiei? Aşa e şi acum, îl anunţ pe Iohannis”, a precizat președintele PSD, la Antena 3.

Alina Gorghiu, fost președinte PNL, a precizat că PSD nu ar trebui să-și facă prea multe planuri de guvernare. 

„Am citit o declarație a domnului Vasile Dâncu și cred că e necesară o clarificare: Excludem orice colaborare la guvernare cu PSD. Explicația pe scurt:

În Parlamentul României există deja o majoritate sănătoasă, de dreapta, stabilă, în jurul PNL și votată de români. PNL a desemnat în forurile statutare un prim-ministru liberal care a lansat un plan pentru reformele blocate până acum chiar de PSD!

România are nevoie de acești 8 ani de liberalism – ca să aducă politici liberale în economie, să facă investiții și să schimbe mentalitățile. Din 25 septembrie, construim România liberală!”, a scris Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

Sursa: www.b1.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

Vasile Bănescu (BOR) explică, pe înțelesul tuturor, ROLUL slujbelor de pomenire, după ce trei preoți sunt anchetați pentru slujba lui Ion Antonescu

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui efectuează cercetări in rem după ce au apărut filmări cu o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu oficiată de trei preoţi, la Biserica „Sfânta Parascheva” din municipiul Vaslui. Citește mai departe... ...

Din aceeași categorie: