19.6 C
București
marți, iunie 15, 2021

Localnicii unui sat din Mureș sunt terorizați de urs. Sălbăticiunea nu se mai sperie de nimic

Citește și:

De cum se lasă întunericul, localnicii unui sat din Mureș trăiesc în teroare și se tem să mai iasă din case – din cauza unui urs care coboară tot mai des în gospodării, în căutare de hrană.

Ultima dată a intrat în curtea unei familii și a omorât un porc din gospodărie. Mai mult: deși oamenii au făcut zgomot și l-au luminat cu lanternele, ursul nu s-a urnit din loc spre pădure decât după ce s-a săturat.

În localitatea Livezeni domnește teama. În toiul nopții localncii au fost treziți de zarva din gospodării și nu mare le-a fost mirarea când au văzut că un urs își croiește drum spre cotețul porcilor. Deși au încercat să îndepărteze sălbăticiunea, aceasta tot a reușit să prindă un porc!

Nagy Viola, localnic: ”M-am trezit și eu și băiatul meu au venit și vecinii, au auzit ce tare urla, l-au scos afară și deja nu am mai avut ce să facem. Un porc mare, 250 de kilograme, așa mi-e de teamă, zice băiatul că acum trebuie să facă în fiecare seară foc până dimineața, așa are obiceiul că se întoarce. E pagubă mare”.

Vecinii au sărit în ajutorul familiei atacate, însă ursul nu s-a speriat nici de strigăte și nu a plecat decât atunci când și-a potolit foamea.

Csatlos, paznic de vânătoare: ”A venit cu mașină cu lanterne, plus petarde, m-am apropiat de el dar era vegetație mare. Tot mă învârteam aici cu mașina, cu lanternă, după un timp a dat drumul după ce a mâncat din el și a plecat”.

Localnicii sunt speriați de gândul că sălbăticiunile s-au învățat deja cu sursa de hrană și vor coborî tot mai des din pădure.

Nagy Ildiko, localnică: ”Fiecare avem animale și le ținem pentru a avea ce mânca, că de aia ținem. Și vin urșii și mănâncă animalele. Ceva ar trebui să facă și autoritățile. Și noi avem animale, a intrat în grădină, în curte”.

Este al patrulea caz de acest tip din zona localității Livezeni, dar nu se știe dacă este vorba despre același urs.

Sursa: www.stirileprotv.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

Majoritatea canadienilor respinge ideea împărţirii vaccinurilor cu celelalte ţări (sondaj)

Aproximativ 70% dintre canadieni sunt împotriva împărţirii vaccinurilor cu restul lumii până la încheierea campaniei naţionale de imunizare, potrivit unui sondaj publicat luni, şi aceasta în timp ce ţara a comandat sau a rezervat peste 400 de milioane de doze pentru 38 de milioane de Citește mai departe... ...

Din aceeași categorie: