19.6 C
București
luni, iunie 21, 2021

Liderii G7 se vor angaja să distribuie un miliard de vaccinuri anti-COVID ţărilor sărace

Citește și:

Președinția britanică a G7, grupul celor mai industrializate țări din lume, a anunțat joi că liderii își vor lua angajamentul la summitul lor să distribuie un miliard de doze de vaccinuri anti-COVID-19 ţărilor sărace pentru „a pune capăt pandemiei” în 2022, informează AFP, citată de Agerpres.

Liderii marilor puteri se vor reuni de vineri până duminică la Cornwall și urmează „să anunţe că vor furniza cel puţin un miliard de doze de vaccinuri împotriva coronavirusului, împărţind doze şi finanţându-le”, potrivit unui comunicat transmis de guvernul britanic, care deţine preşedinţia anuală a G7.

În plus, ei trebuie „să prezinte un plan pentru extinderea producţiei de vaccinuri cu scopul de a atinge acest obiectiv”.

Vaccinând mai multe persoane din întreaga lume, nu numai că vom contribui la încetarea pandemiei de coronavirus, dar vom reduce şi riscul pentru populaţia din Regatul Unit prin diminuarea ameninţării reprezentate de variantele rezistente la vaccin emergente în zone cu importante focare epidemice

Preşedinţia britanică a G7

În acest context, Londra a precizat că donează 100 de milioane de doze în surplus din diferite laboratoare, întrucât Marea Britanie a progresat cu campania de vaccinare și a adminstrat deja aproximativ 70 de milioane de injecții.

Cinci milioane de doze vor fi furnizate până în septembrie, iar restul până în 2022, în principal prin intermediul dispozitivului COVAX.

La rândul lor, Statele Unite s-au angajat să furnizeze 500 de milioane de vaccinuri Pfizer/BioNTech, dintre care 200 de milioane în acest an.

Preşedinţia britanică a G7 mai îndeamnă companiile farmaceutice să furnizeze vaccinuri la preţuri fără beneficii pe durata pandemiei, cum a făcut și Oxford/AstraZeneca.

Tot în cadrul summitului de trei zile, șefii de stat sau de guvern din G7 vor mai discuta despre stabilirea unor „mecanisme de prevenire a viitoarelor pandemii”.

Sursa: www.libertatea.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

GRUPA C LIVE Euro 2020. Program, rezultate, clasament – Olanda a câştigat grupa la pas

Olanda, Ucraina, Austria şi Macedonia de Nord au fost echipele repartizată în Grupa C de la Euro 2020, iar Olanda şi Austria au fost echipele care şi-au asigurat calificarea în faza optimiloe de finală. ...

Din aceeași categorie: