19.6 C
București
luni, iunie 21, 2021

Legi care prevăd măsuri de sprijin pentru companii din turism și alimentație publică afectate de pandemia COVID, promulgate de Iohannis

Citește și:

Două legi ce aprobă Ordonanţe de urgenţă ale Guvernului care stabilesc măsuri de sprijinire a întreprinderilor din domeniul turismului, în contextul pandemiei de COVID-19, au fost promulgate, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba despre legile care aprobă OUG 10/2021 şi OUG 224/2020.

Prin aceste acte normative se acordă sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, se stabileşte cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanţare din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată de pandemie.

Din grantul acordat, beneficiarii pot achita obligaţii fiscale şi alte creanţe bugetare care se înregistrează la plată după data acordării ajutorului de stat şi până la expirarea perioadei de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăţi.

Ajutoare de stat pentru aproximativ 74.000 de beneficiari

Prin schema prevăzută de OUG sunt acordate ajutoare de stat pentru aproximativ 74.000 de beneficiari, potrivit Agerpres.

Beneficiarii schemei de ajutor de stat prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă au obligaţia menţinerii activităţii pentru care au obţinut finanţare pentru cel puţin 6 luni sau 12 luni de la data primei plăţi, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 de euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricţii de natură a impune suspendarea ori întreruperea activităţii comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activităţii comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăţi.

Ajutoarele de stat acordate conform acestei scheme pot fi cumulate cu alte măsuri de sprijin acordate în baza secţiunii 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C 91 I/01), cu modificările şi completările ulterioare, în limita plafonului echivalent în lei al sumei de 1.800.000 euro, precum şi cu ajutoare acordate în temeiul altor secţiuni ale comunicării, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunile specifice ale acesteia cu privire la cumul.

Sursa: www.digi24.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

Vasile Bănescu (BOR) explică, pe înțelesul tuturor, ROLUL slujbelor de pomenire, după ce trei preoți sunt anchetați pentru slujba lui Ion Antonescu

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui efectuează cercetări in rem după ce au apărut filmări cu o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu oficiată de trei preoţi, la Biserica „Sfânta Parascheva” din municipiul Vaslui. Citește mai departe... ...

Din aceeași categorie: