19.6 C
București
miercuri, iunie 16, 2021

Începe EURO 2020. Componența grupelor, programul meciurilor și locul de disputare. În ce condiții se intră pe Arena Națională

Citește și:

Astăzi începe Campionatul European de Fotbal, EURO 2020. 24 de echipe se aliniază la startul turneului final, care în premieră va avea loc pe 11 stadioane din tot atâtea țări europene. Este pentru prima dată când o competiție de o asemenea anvergură nu mai e gazduită de un singur stat, ci la comun. București este printre gazde: aici vor avea loc 3 meciuri din grupe și o optime de finală.

Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediţie aniversară, care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021.

Orașele care găzduiesc meciurile de la EURO 2020

Competiția este găzduită, în premieră, de 11 orașe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Sevilla (Spania).

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală.

Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

Stadioanele pe care se vor disputa jocurile

Meciuri se vor diputa și pe stadioanele: Sevilla (La Cartuja), Londra (Wembley), Glasgow (Hampden Park), Munchen (Allianz Arena), Amsterdam (Johan Cruyff Arena), Copenhaga (Parken Stadium), Roma (Stadio Olimpico), Budapesta (Puskas Arena), Sankt Petersburg (Gazprom Arena), Baku (Olympic Stadium).

Partida de deschidere va fi la Roma, pe Olimpico, între Italia și Turcia, iar finala va fi pe Wembley, în Anglia.

UEFA oferă la EURO 2020 cele mai mari premii din istorie, cu 20% mai consistente decât la campionatul anterior. Fiecare victorie în grupe e răsplătită cu 1,5 mil de euro, un egal cu 750.000 de euro, iar premiile cresc pe măsură ce echipele merg mai departe. Finalistele vor face bani serioși. Locul 2 e răsplătit cu 7 milioane de euro, iar campioana primește 10 milioane. Cu tot cu parcursul din grupe și fazele eliminatorii, naționala care va câștiga EURO 2020 ar putea încasa aproximativ 34 de milioane de euro.

Componența grupelor de la EURO 2020

Grupa A (Roma şi Baku): Turcia, Italia, Ţara Galilor, Elveţia;

Grupa B (Copenhaga şi Sankt Petersburg): Danemarca, Finlanda, Belgia, Rusia;

Grupa C (Amsterdam şi Bucureşti): Olanda, Ucraina, Austria, Macedonia de Nord;

Grupa D (Londra şi Glasgow): Anglia, Croaţia, Scoţia, Cehia;

Grupa E (Sevilla şi Sankt Petersburg): Spania, Suedia, Polonia, Slovacia;

Grupa F (Munchen şi Budapesta): Ungaria, Portugalia, Franţa, Germania.

Programul turneului final (ora României)

Vineri 11 iunie

Turcia – Italia (22:00, Roma, Grupa A)

Sâmbătă 12 iunie

Ţara Galilor – Elveţia (16:00, Baku, Grupa A)
Danemarca – Finlanda (19:00, Copenhaga, Grupa B)
Belgia – Rusia (22:00, St Petersburg, Grupa B)

Duminică 13 iunie

Anglia – Croaţia (16:00, Londra, Grupa D)
Austria – Macedonia de Nord (19:00, Bucureşti, Grupa C)
Olanda – Ucraina (22:00, Amsterdam, Grupa C)

Luni 14 iunie

Scoţia – Cehia (16:00, Glasgow, Grupa D)
Polonia – Slovacia (19:00, St Petersburg, Grupa E)
Spania – Suedia (22:00, Sevilla, Grupa E)

Marţi 15 iunie

Ungaria – Portugalia (19:00, Budapesta, Grupa F)
Franţa – Germania (22:00, Munchen, Grupa F)

Miercuri 16 iunie

Finlanda – Rusia (16:00, St Petersburg, Grupa B)
Turcia – Ţara Galilor (19:00, Baku,Grupa A)
Italia – Elveţia (22:00, Roma, Grupa A)

Joi 17 iunie

Ucraina – Macedonia de Nord (16:00, Bucureşti, Grupa C)
Danemarca – Belgia (19:00, Copenhaga, Grupa B)
Olanda – Austria (22:00, Amsterdam, Grupa C)

Vineri 18 iunie

Suedia – Slovacia (16:00, St Petersburg, Grupa E)
Croaţia – Cehia (19:00, Glasgow, Grupa D)
Anglia – Scoţia (22:00, Londra, Grupa D)

Sâmbătă 19 mai

Ungaria – Franţa (16:00, Budapesta, Grupa F)
Portugalia – Germania (19:00, Munchen, Grupa F)
Spania – Polonia (22:00, Sevilla, Grupa E)

Duminică 20 iunie

Italia – Ţara Galilor (19:00, Roma, Grupa A)
Elveţia – Turcia (19:00, Baku, Grupa A)

Luni 21 iunie

Macedonia de Nord – Olanda (19:00, Amsterdam, Grupa C)
Ucraina – Austria (19:00, Bucureşti, Grupa C)
Rusia – Danemarca (22:00, Copenhaga, Grupa B)
Finlanda – Belgia (22:00, St Petersburg, Grupa B)

Marţi 22 iunie

Cehia – Anglia (22:00, Londra, Grupa D)
Croaţia – Scoţia (22:00, Glasgow, Grupa D)

Miercuri 23 iunie

Slovacia – Spania (19:00, Sevilla, Grupa E)
Suedia – Polonia (19:00, St Petersburg, Grupa E)
Germania – Ungaria (22:00, Munchen, Grupa F)
Portugalia – Franţa (22:00, Budapesta, Grupa F)

OPTIMI DE FINALĂ

Sâmbătă 26 iunie

1: 2A – 2B (19:00, Amsterdam)
2: 1A – 2C (21:00, Londra)

Duminică 27 iunie

3: 1C – 3D/E/F (19:00, Budapesta)
4: 1B – 3A/D/E/F (22:00, Sevilla)

Luni 28 iunie

5: 2D – 2E (19:00, Copenhaga)
6: 1F – 3A/B/C (22:00, Bucureşti)

Marţi 29 iunie

7: 1D – 2F (19:00, Londra)
8: 1E – 3A/B/C/D (22:00, Glasgow)

SFERTURI DE FINALĂ

Vineri 2 iulie

sfert 1: câştigătoarea optimii de finală 6 – câştigătoarea optimii de finală 5 (19:00, St Petersburg)
sfert 2: câştigătoarea optimii de finală 4 – câştigătoarea optimii de finală 2 (22:00, Munchen)

Sâmbătă 3 iulie

sfert 3: câştigătoarea optimii de finală 3 – câştigătoarea optimii de finală 1 (19:00, Baku)
sfert 4: câştigătoarea optimii de finală 8 – câştigătoarea optimii de finală 7 (22:00, Roma)

SEMIFINALE

Marţi 6 iulie

semifinala 1: câştigătoarea sfertului 2 – câştigătoarea sfertului 1 (22:00, Londra)

Miercuri 7 iulie

semifinala 2: câştigătoarea sfertului 4 – câştigătoarea sfertului 3 (22:00, Londra)

FINALA

Duminică 11 iulie

câştigătoarea semifinalei 1 – câştigătoarea semifinalei 2 (22:00, Londra)

Cine poate asista la meciurile de pe Arena Națională

Federația Română de Fotbal (FRF) a publicat procedura de acces pe Arena Națională la partidele UEFA EURO 2020 și care sunt persoanele care pot asista din tribune la partide, având în vederea legislația națională în vigoare privind desfășurarea evenimentelor sportive pe timp de pandemie.

Astfel, pot asista din tribune la meciurile EURO 2020 de pe Arena Naţională din Bucureşti următoarele categorii de persoane:

A. Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
B. Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii meciului;
C. Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
D. Persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii meciului.

Deţinătorii de bilete la meciurile EURO 2020 de pe Arena Naţională din Bucureşti care se încadrează în categoriile de mai sus trebuie să facă dovada imunizării de COVID-19.

Gratuitate pe mijloacele de transport STB, pentru participanţii la meciurile UEFA 2020 de pe Arena Națională

Primăria Capitalei asigură gratuitate pe mijloacele de transport în comun ale STB, pentru participanţii la Campionatul European de Fotbal – UEFA 2020. Pentru deplasarea suporterilor se înfiinţează linia expres 700 şi se suplimentează alte șase linii ale STB.

Primăria Capitalei, împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) şi Societatea de Transport Bucureşti (STB), anunță, pentru perioada Campionatului European de fotbal – UEFA 2020, un plan de măsuri menit să asigure deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor în Capitală.

O primă măsură este asigurarea gratuităţii pe mijloacele de transport în comun ale STB, pentru toţi participanţii la cele 4 meciuri, astfel:

– toți deţinătorii de bilete la meciurile campionatului UEFA EURO 2020 vor folosi transportul public local de călători în baza unui card de transport digital, disponibil în aplicaţia UEFA EURO 2020, conectat la datele privind biletele de meci sau în baza biletului de meci, în ziua meciului, până la ora 23:59 şi ziua următoare până la aceeaşi oră

– personalul acreditat UEFA (voluntari şi reprezentanţi mass-media) va beneficia de această facilitate pe toată perioada organizării campionatului UEFA EURO 2020, în funcţie de programul de lucru, în baza legitimaţiei oficiale pentru personalul acreditat UEFA.

Conform PMB, se asigură transport special pentru suporteri de la Aeroport şi Gara de Nord către Centrul Istoric şi Arena Naţională în zilele meciurilor (13, 17, 21 și 28 iunie 2021).

„Pentru deplasarea suporterilor de la aeroport direct către Arena Națională la meciurile din cadrul Campionatului va fi înființată linia expres 700. Aceasta va funcționa între Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” și Piața Hurmuzachi (Piața Muncii), pe traseul: Aeroportul Henri Coandă, DN 1, Șos. București-Ploiești, Șos. Kiseleff, B-dul Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, B-dul Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu. De asemenea, pentru suporterii care doresc să viziteze centrul Capitalei, au fost suplimentate 6 linii de transport: linia expres 783, liniile de autobuz 104 și 123, liniile de troleibuz 86 și 90 și linia de tramvai 40. Astfel, turiştii sosiți la Aeroportul „Henri Coandă” pot utiliza, pe lângă linia expres 783, și cursa feroviară de la Aeroport la Gara de Nord. De aici, cu linia de autobuz 123, vor ajunge în zona Centrului Istoric. Din centru, aceştia vor putea ajunge la stadion utilizând linia de autobuz 104, liniile de troleibuz 86, 90 și linia de tramvai 40, linii care vor beneficia de un număr suplimentar de vehicule. Tot aceste linii vor asigura și preluarea suporterilor după meciuri, având un program prelungit în ziua de 28.06.2021, când meciul programat pe Arena Națională va începe de la ora 22.00”, potrivit comunicatului de presă.

Linii STB deviate din cauza restricțiilor de circulație

Reprezentanții municipalității precizează că, din rațiuni de siguranță şi pentru ca spațiile de acces în stadion și arterele adiacente să nu se aglomereze (atât la intrare, cât și la ieșire), liniile de transport vor fi deviate din apropierea „Arenei Naționale”.

Întrucât în zilele meciurilor va fi restricționat total traficul rutier pe b-dul Pierre de Coubertin, Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra şi Bd. Basarabia pe tronsonul cuprins între Şos. Mihai Bravu şi Bd. Chişinău, gradual, începând cu ora 7:00, mai multe linii care tranzitează aceste zone vor fi deviate, la dispoziția Brigăzii de Poliție Rutieră, astfel:

– Linia 40 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Titan” şi intersecţia Bd. Basarabia/Bd. Chişinău, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Chişinău, Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Str. Traian, Cal. Călăraşi, Bd. Corneliu Coposu, terminal „Piaţa Sf. Vineri”.
– Linia 86 va funcţiona pe traseul de bază între „Dridu” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouă, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pătrăşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”.
– Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Valea Argeşului” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouă, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pătrăşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”.
– Linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între „Cora Pantelimon” şi intersecţia Şos. Pantelimon/Bd. Pierre de Coubertin/Şos. Iancului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual.
– Linia 143 va funcţiona pe traseul de bază între Bucur Obor şi intersecţia Str. Baicului/Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand I, Bd. Gării Obor până la terminalul „Baicului”. Pe sensul spre Bucur Obor, autobuzele vor circula pe Bd. Gării Obor, Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, Str. Heliade între Vii, Şos. Electronicii, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Şos. Pantelimon, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina.

În perioada acestor restricţii de circulaţie, staţia de autobuz „Maior Coravu”, situată pe Şos. Mihai Bravu, pe sensul spre Piaţa Iancului, se suspendă.

Sursa: www.digi24.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

Motivul pentru care Sorana Cîrstea şi Ion Alexandru Ţiriac nu se afişează în public. Cei doi s-au logodit anul trecut

Sorana Cîrstea și Ion Alexandru Ţiriac sunt împreună de mai mulţi ani, însă cei doi nu se afişează în public. Motivul pentru care cei doi aleg discreția maximă este unul uimitor. Articolul Motivul pentru care Sorana Cîrstea şi Ion Alexandru Ţiriac nu se afişează în public. Cei doi s-au logodit anul trecut apare prima dată în Romania TV. ...

Din aceeași categorie: