19.6 C
București
luni, iunie 21, 2021

Furtună puternică în Vâlcea. Grindină adunată cu lopata de pompieri

Citește și:

Grindina a provocat pagube uriașe în orașul  Horezu din judeţul Vâlcea, iar pompierii au intervenit cu lopeţile pentru a înlătura de pe străzi gheaţa care măsura și jumătate de metru, scrie ziarul local Vocea Vâlcii.

Judeţul Vâlcea se află sub o atenţionare de Cod Galben pentru averse, descărcări electrice, vijelii şi grindină până la ora 22.00, au transmis meteorologii.

foto: Vocea Vâlcii
foto: Vocea Vâlcii
foto: Vocea Vâlcii
foto: Vocea Vâlcii
foto: Vocea Vâlcii
foto: Vocea Vâlcii
foto: Vocea Vâlcii

La Horezu, potopul a ținut aproximativ 20 de minute, suficient pentru ca bucăţile de gheaţă să acopere pământul, informează Vocea Vâlcii. Încă de la primele orele ale dimineții pompierii au avut zeci de intervenții.

Aceștia au înlăturat gheața de pe străzi cu lopata. Din imagini se observă un strat destul de consistent de gheaţă, care pe alocuri pare să depăşească 20 de centimetri: „În plină vară, zici că e iarnă”, au comentat localnicii.

În aceste zile, meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme instabilă, inclusiv de furtuni și căderi de grindină, pentru aproape toată țara.

Sursa: www.libertatea.ro

Lasă un comentariu

Ultimele știri:

ALARMANT India a descoperit o NOUĂ tulpină Covid-19: Delta Plus

O nouă tulpină a Covid-19 a fost descoperită în statul indian Maharashtra. Varianta a fost numită „delta plus”, potrivit The Hindustan Times.Un total de 20 de cazuri de infecție cu noua variantă a tulpinii (B.1.617.2. Citește mai departe... ...

Din aceeași categorie: